Istorii de Succes

Istorii de Succes 

La 1 noiembrie 2019, Centrul de Asistență Socială a Familiei și Copilului CREDO împlinește  3 ani de activitatea ca instituție în cadrul Direcției Generale Asistență Socială și Protecție a Familiei Ungheni. Este o perioadă, care ne face să realizăm niște totaluri și concluzii pentru a face ca lucrurile să meargă și mai bine. Am încercat să facem ca lucrurile să meargă spre mai bine, depunând efort , să schimbăm vieți. În zilele ce urmează vom mai întreprinde și alte activități despre care Vă vom comunica pe parcurs. Aceste istorii de succes, ne demonstrează încă o dată în plus că efortul nostru nu a fost în zadar.


Pavel M., „Dacă îți dorești mult, Visul poate deveni Realitate!

 

Pavel ne-a vizitat împreună cu mama sa. Este dintr-o familie numeroasă, dar în care, parcă, lucrurile sunt puse la calea lor. Cu toate acestea, Pavel a fost jertfa unei circumstanțe. Absolvise clasa IX, ciclul gimnazial, dar ce trebuia să urmeze mai departe nu a fost o întrebare, care tare să-i dea ghes. Nici părinții nu prea au fost preocupați de planurile lui Pavel după absolvirea Gimnaziului. Toate astea, până la urmă, au făcut ca Pavel să nu meargă mai departe nici la liceu, nici la o școală profesională sau colegiu. A rămas pe lângă casă, ajutându-și părinții în treburile gospodărești. Cu alte cuinte, Pavel a pierdut un an fără s fi înscris la o instituție de formare profesională, dar ceea ce era mai grav – nu avea un scop în viață și chiar se pierdu-se pe sine și încrederea în forțele proprii de a deveni ceva. Pentru el nu era clar ori era iluzoriu ceea ce va fi el în această viață!

La îndemnul asistentului social comunitar, s-a adresat Centrului de Asistență Socială a Familiei și Copilului CREDO. A fost ascultat, s-a discutat împreună cu mama și s-a ajuns la un numitor comun – de a reveni pentru ziua a doua cu tot setul de acte, care să fie depuse la una de instituțiile de învățământ profesional din mun. Ungheni. A urmat o consiliere cu psihologul și aplicarea de către acesta a testului privind aptitudinile profesionale. Pe de altă parte, asistentul social, manager de caz, examinând actele ce urmau să facă parte din dosarul de depunere la studii, a constatat că Pavel a avut o reușită foarte bună la școală și ar fi păcat să nu-și dezvolte nivelul de cunoștințe, să nu le aplice în îmbrățișarea unei profesii, care să-i asigure un viitor mai bun. Într-un final, Pavel a depus actele la Colegiul Agroindustrial din Ungheni. A devenit un elev de top, care era caracterizat printr-un comportament și o disciplină exemplară, o însușită bună și un activism ieșit din comun. Acestea au fost menținute pe parcursul tuturor anilor de studii.

De aceleași calități a dat dovadă și pe perioada de plasament de 9 luni de care a beneficiat în Centrul    de Asistență Socială a Familiei și Copilului CREDO. Pe lângă faptul că a beneficiat de asistență socială și consiliere psihologică a fost implicat în activități de dezvoltare personală, de formare/dezvoltare a deprinderilor de viață independentă, în activități culturale și de gospodărire. S-a impus întotdeauna ca o persoană pozitivă, prietenoasă față de alți beneficiari și o persoană cu profunde tradiții religioase, care i-au fost altoite în familie. Aceasta i-a făcut și pe alți beneficiari să fie cu mai multă ascultare, iar Pavel a devenit o persoană deosebită pentru ei.

Acum, după absolvirea  Colegiului Agroindustrial din Ungheni, Pavel este angajat în muncă, conform profesiei în una din întreprinderile din mun. Ungheni. Este responsabil, disciplinat și amabil cu clienții, fapt confirmat și de administrația întreprinderii. Îți dai seama, că este un om împlinit, atunci, când îl întâlnești. Consideră conexiunea lui în viață cu Centrul de Asistență Socială a Familiei și Copilului CREDO una fericită și crede că visele se pot realiza!    Dacă îți dorești mult, Visul poate deveni Realitate! Asta v-o spun eu!”, spune cu mândrie Pavel. Este, cu adevărat, un om împlinit! Noi, rămâne doar să ne bucurăm pentru el și pentru faptul că implicarea noastră ca specialiști nu a fost una zadarnică!


Mihaela C., tânăra, care a studiat Omenia la Școala vieții

 

Este cert că menirea cea mai superioară a unui centru social este de a altoi beneficiarilor săi înalte calități morale. Pentru ca ei, la rândul lor, să-i ajute pe alții să nu le meargă pe urmele lor durute. Este și cazul beneficiarei noastre, pe nume Mihaela.

A locuit o vreme peste hotare cu mama și sora mai mare. Mama era angajată la munci agricole. Necunoașterea limbii de migrație a privat-o pe Mihaela de dreptul de a merge la școală. A fost, mai degrabă o scăpare din neștire și incompetență a mamei.

Mai târziu, în anumite circumstanțe, mama a fost privată de libertate. A locuit un timp cu sora mai mare, care mai avea la întreținere 2 copii. Un apartament cu o cameră era prea puțin ca să fie împărțit chiar doar pentru o familie completă cu 2 copii. Astfel, în urma intervenției autorității tutelare locale, Mihaela a fost plasată în Centrul de Asistență Socială a Familiei și Copilului CREDO pentru o perioadă de 6 luni. Probabil, că viața prin străini i-a oferit multe lecții, deoarece odată sosind în Centru, s-a acomodat repede și a demonstrat deschidere spre comunicare. Nu purta obidă în suflet pe nimeni și considera, că lucrurile merg bine așa cum merg. Relația cu sora a rămas și în continuare una caldă, ele realizându-și deseori vizite reciproce.

A beneficiat de o indemnizație lunară, de consiliere psihologică, asistență socială, a fost implicată în activități de formare/dezvoltare a deprinderilor de viață independentă și de dezvoltare personală. Și-a dorit mult să devină frizer, dar până această idee să prindă viață, cu sprijinul asistentului social, manager de caz s-a angajat în calitate de chelner la o terasă în mun. Ungheni. „Parcă m-am redescoperit pe mine! Îmi place mult ceea ce fac! Mi se pare că mi-am dorit toată viața să lucrez chelner!” Era și normal într-o oarecare măsură, deoarece și profesia de frizer și cea de chelner, ambele fac parte din sfera deservirii.

Mereu printre oameni, mereu gata să sară în ajutor. Fiind în Centru, a devenit ajutor pentru toți și fiecare. Era gata să-și dea din puținul pe care îl avea pentru binele altcuiva. Responsabilitatea, dorința de perfecțiune, respectul pentru cei din jur au plasat-o în centrul atenției celorlalți beneficiari – mame cu copii, victime ale violenței domestice, tineri în dificultate și copii plasați în regim de urgență.

Anume aceste calități au ajutat-o pe Mihaela să se afirme și la serviciu. Locuiește în chirie, locuința fiind identificată în comun cu asistentul social, manager de caz. Și până astăzi a rămas fidelă întreprinderii la care și-a început biografia de muncă, iar pentru dăruirea sa a fost avansată în funcție. Să fii clientul Mihaelei este un noroc, pentru că atenția și grija oferită de ea, te face să te simți respectat și relaxat și cu planuri de a mai reveni spre bucuria sufletului!


Adrian D.: „Orice obstacol poate fi depășit, dacă îți dorești asta și ai un scop bine definit în viață!

 

Adrian s-a adresat Centrului de Asistență Socială a Familiei și Copilului CREDO după ce acesta i-a fost recomandat de către asistentul social comunitar din localitate. A venit plin de neîncredere, că cineva îl mai poate ajuta cu un sfat și ar putea, astfel, să-și facă o claritate în gândurile și planurile, care îi roiau în cap. Absolvise clasa IX. Unul din cei mai buni prieteni de ai săi urma să plece la Chișinău să depună actele la o școală profesională, la specialitatea bucătar. Vai, dar cât își mai dorea și el asta! Mai ales, că va fi alături de prietenul său, iar în fața lor – Chișinăul cu toate surprizele lui ademenitoare!

Dar, să continuăm șirul gândului. Venise cu mama. Ea, sărmana, se plângea, că îi este greu să se descurce, că mai are la întreținere un copil cu dezabilități, cu un concubin cu grad de invaliditate sever și că el, Adrian, este unicul ei sprijin ca să le reușească pe toate prin gospodărie! Și-ar dori mult ca Adrian să-i mai fie prin preajmă măcar vreo 2 ani!

A fost ascultată de asistentul social al Centrului, care, la rândul ei a liniștit-o și a convins-o că o fi el, Adrian de mare ajutor în familie, dar mai are și el un viitor de care trebuie să se preocupe chiar de pe acum.

După o consiliere psihologică cu psihologul Centrului și după o convorbire cu asistentul social s-a constatat, că meseria de bucătar este prea departe de aptitudinile sale, iar intenția de a îmbrățișa această profesie avea temei faptul de a fi alături de prieten și de a porni în lumea mare miraculoasă, cât mai departe de casă și satul natal. Mai târziu, aceasta a fost o destăinuire de a lui Adrian.

La recomandarea asistentului social din Centru, a depus actele și a fost înscris la unul din liceele din mun. Ungheni, pe care, mai târziu,  l-a absolvit cu succes. A beneficiat de plasament temporar în cadrul Centrului de Asistență Socială a Familiei și Copilului CREDO, de o indemnizație lunară, a participat la activități de dezvoltare personală, și-a dezvoltat deprinderile de viață independentă, a fost implicat în activități creative și cu multă plăcere s-a implicat în Proiectul „Aș vrea să te invit la dans”, care avea drept scop integrarea în societate a persoanelor cu dizabilități prin intermediul activităților culturale. Adrian a fost partener de dans al unei domnișoare cu handicap locomotor în scaun cu rotile. Mărturisea, că a fost afectat la direct de problemele oamenilor cu dizabilități și prin implicarea sa a realizat ceva ca viața lor să fie mai ușoară.

După expirarea celor 6 luni de plasament temporar și în urma conlucrării asistentului social din cadrul Centrului, manager de caz cu familia biologică extinsă, Adrian a locuit la o mătușă, sora mamei sale până la absolvirea liceului. A beneficiat de sprijin din partea Centrului pentru angajare în muncă pe perioada vacanței de vară. A beneficiat în regim de zi de serviciile Centrului, fiind implicat în activități de training, culturale și activități de voluntariat. “Centrul a fost pentru mine cea de-a doua casă, care m-a ajutat să înfrunt greutățile și de care sunt legate multe amintiri plăcute. Orice obstacol poate fi depășit, dacă îți dorești asta și ai un scop bine definit în viață! Cu atât mai mult, dacă mai ai pe cineva alături, care să te  ajute la momentul critic  ”, mărturisește Adrian.

După absolvirea liceului a fost înscris la o facultate a unei universități din mun. Chișinău, secția frecvență redusă, pe care o urmează cu succes, iar în paralel este angajat în calitate e vânzător-consultat la un Centru comercial. Și-a asigurat independența financiară. Mai mult decât atât, își susține financiar familia, asta fiind și o condiție pentru care a ales urmeze studiile la secția frecvență redusă.


Alexandra L.: „Am pus la momentul potrivit capăt violenței la care eram supusă eu și fetița mea și am început viața din nou!

 

Greutățile vieții au căzut greu pe umerii Alexandrei încă din anii copilăriei. Știm noi ce înseamnă să trăiești într-o familie cu părinți alcoolici, pentru care tu, ca copil, parcă nici nu exiști! Își jurase, că în viața ei de familie nu va admite niciodată ceea prin ce a trecut și ce a simțit, atunci când pentru ai casei era, pur și simplu, un obiect neînsuflețit, care nu simte și care nu are dreptul la o viață în culori mai calde. S-a căsătorit chiar cum a împlinit majoratul. Gheorghe, soțul, era om bun, parcă, mai făcea un ban lucrând în Rusia, dar tot era puțin. Lipsurile au început să crească, atunci, când Gheorghe a decis să nu mai meargă la muncă peste hotare, considerând, că se poate face un ban și aici pe loc, în Moldova. Muncea ca ziler, la oferte ocazionale. Venea acasă beat și tot așa zi de zi! S-a dovedit a fi și certăreț! Cearta a devenit un atribut al familiei și mai în toate cazurile se transforma în violență! Devenea și mai grav, atunci când se mai „implicau” și socrii, prieteni și ei cu paharul.

La împlinirea a 3 anișori, Marcela, fetița Alexandrei a mers la grădinița din localitate, apoi a urmat școala primară, iar ea, Alexandra, s-a angajat în muncă la o întreprindere din mun. Ungheni. Devenise mai ușor din punct de vedere financiar, dar atmosfera de acasă devenise tot mai greu de suportat.

Ultima bătaie a pus finalul și a rupt răbdarea Alexandrei. Făcuse pregătiri de sărbători, hramul satului. Gheorghe venise acasă beat și începu să ceară socoteală ca într-un final să arunce în ogradă și farfurii cu bucate, să zmulgă pierdelele de la geamuri, după care îi aplică o lovitură Alexandrei, încât aceasta căzu la pământ fără simțire. Au salvat-o vecinii. În urma sesizării venite din partea organelor de poliție și în baza Avizului autorității tutelare locale, Alexandra împreună cu Marcela a fost plasată în regim de urgență în Centrul de Asistență Socială a Familiei și Copilului CREDO. Plasarea în Centru i-au permis să-și continue activitatea de muncă, iar Marcela a fost înscrisă la una din instituțiile de învățământ din mun. Ungheni.

Relația cu soțul Gheorghe a rămas una rece. De fapt nu mai era nici o relație. Să pășești pragul casei, era precum ar fi trebuit să treci un mare obstacol! Relația lor nu mai avea nici un viitor, deoarece vinul îi întunecase mințile lui Gheorghe.

A meditat mult ce să facă mai departe. Într-un final, s-a împărtășit asistentului social, manager că ar dori să meargă la muncă peste hotare. A fost sfătuită să chibzuiască bine și să o ia în calcul și pe Marcela. De asemenea asistentul social, i-a recomandat să migreze oficial.

S-a angajat oficial la muncă peste hotare. Marcela a beneficiat de tutelă temporară, iar peste 3 luni s-a regăsit alături de mama ei în străinătate. Acum merge la școală, mama muncește și ambele se bucură întregit de faptul că sunt împreună. În zilele de odihnă vizitează locuri de interes turistic, centre de agrement pentru copii, iar zilele de violență trăite au rămas în trecut ca o amintire grea.

Fiind contactată telefonic, Alexandra a mărturisit, că viața ei a luat o întorsătură radicală, deoarece „am pus la momentul potrivit capăt violenței la care eram supusă eu și fetița mea și am început viața din nou! ”


Elena C.: Nu mi-aș dori ca copilul meu să împărtășească soarta mea, el trebuie să fie fericit!”

 

Elena a fost plasată în Centrul de Asistență Socială a Familiei și Copilului CREDO în baza Avizului autorității tutelare locale. Situația materială grea, lipsa unui acoperiș de asupra capului, situația conflictuală cu sora mai mare și părinții, care consumau abuziv alcool, nu erau nici pe departe niște condiții, care ar asigura un trai decent pentru o mamă cu un nou-născut. Acestea au fost cauzele pentru care a fost plasată în Centru direct de la maternitate.

De la bun început își făcea griji pentru copil și, în special, pentru ca să nu fie lipsită de el din cauza lipsei condițiilor de trai.

Dar datorită atitudinii pro-active și cooperante a Elenei, datorită muncii și asistenței venite din partea asistentului social, manager de caz din cadrul Centrului, a psihologului, a unei colaborări fructuoase cu asistentul social comunitar, care s-a dovedit a fi unul cu suflet mare și dedicație, datorită implicării active a autorității tutelare locale și a Direcției generale asistență socială și protecție a familiei, cazul a făcut să aibă un final reușit.

Dar să o luăm de la un capăt. Elena locuia în satul vecin la o mătușă. Tot în acest sat locuia și sora mai mare căsătorită și care educa 2 copii. Elena mai mergea pe la ea în ospeție, dar cam de fiecare dată vizita se termina cu o ceartă. Nu mai avea pe nimeni. A făcut cunoștință cu Ion. Nu era unul din cei mai buni băieți din sat, dar, oricum relația s-a dezvoltat până la aceea că Elena a rămas gravidă. Își dorea mult un copil și spera că toate se vor aranja la calea lor, astfel încât să-i poată oferi acestui copil tot de ce ar avea nevoie. Din zi în zi, însă, tot mai mult se îndoia că ar putea să-i asigure un viitor copilului și asta mai mult de aceea, că Ion nu contenea cu chefurile, beția și cuvintele urâte la adresa ei. Copilul, pe care îl purta în burtă nu era pentru el o preocupare.

După nașterea lui Dumitru, Ion a vizitat-o de câteva ori pe Elena la Centru. De fiecare dată, însă, era beat și la cerința angajaților Centrului ca să nu se mai prezinte în stare de ebrietate, dădea afirmativ din cap, dar de schimbat nu se schimba nimic. Deși, de multe ori i s-a vorbit despre statutul Elenei, despre faptul că ar putea reveni acasă, dacă ar avea unde să revină și ce ar putea și trebui să facă el ca să o aibă alături pe Elena cu tot cu copil, Ion s-a ținut doar de promisiuni, care nu au mai fost realizate. În unul din cazuri, fiind lovită, Elena a decis pentru totdeauna de a rupe relația cu Ion.

A început o nouă etapă în activitatea angajaților Centrului. De această dată am lucrat pentru identificarea unei locuințe pentru Elena, o locuință, care să corespundă cerințelor pentru creșterea și educarea copilului și în care ar fi în afara oricărei pericol din partea lui Ion.

Au fost realizate întâlniri cu două mătuși, care, inițial s-au arătat a fi disponibile pentru a o ajuta pe Elena. În final, am realizat o vizită de pre-integrare în localitate, inclusiv în satul vecin în care locuiesc părinții Elenei. Gospodăria cu 2 case, în una din care mai târziu va locui Elena, dar care avea nevoie de unele reparații ne-a părut cea mai bună soluție. A fost o implicare de ansamblu. Cu resurse din partea Direcției generale asistență socială și protecție a familiei, a Primărie locale și din resursele personale ale Elenei, cu participarea părinților, unchiului și a surorii sub monitorizarea asistentului social comunitar și asistentului social, manager de caz din Centru a fost realizată reparația locuinței, fiind schimbat un geam fiind tencuiți pereții, reparată dușumeaua și o parte din partea din afară a casei.  Au fost realizate și dotările necesare cu mobilier, asigurare cu gaz a plitei, lemne pentru perioada de iarnă, etc.

Bunicii, părinții Elenei au o relație aparte cu copilul, acesta fiind acceptat întru totul, iar relația cu Elena a devenit mai caldă, aceștia conștientizând, că o atmosferă nesănătoasă ar putea duce la separarea copilului de mamă.

Acestea au fost constatările făcute de către asistentul social comunitar realizate în urma unei vizite de monitorizare.

Totodată, Elena și-a asumat responsabilitatea de promovare a unui mod de viață sănătos în privința părinților, fapt ce îi reușește de minune.

Dacă se dorește mult, se poate de realizat ceva! Este și acest caz, în care prin conjugare de eforturi am putut asigura un mediu decent de trai pentru un copil, care pe deplin are dreptul la aceasta!

Comments are closed, but trackbacks and pingbacks are open.